Elucidare

Într-o ploaie ternă, deasă, rece, sub un cer întunecat și anunțând o lungă zi friguroasă și posomorâtă, m-am trezit întrebându-mă obsesiv „De ce omul ăla cu jacheta galbenă merge așa agale, relaxat și senin prin ploaia asta groaznică?”

Mă obișnuisem să văd doar oameni în pas alert, grăbiți peste măsură, cu figuri schimonisite și expresii de dezgust întipărite pe față, cu atitudinea omului agasat și revoltat. Zărind acest domn care pășea normal, în ritm de promenadă, l-am etichetat automat „straniu”. Mi-a stârnit curiozitatea și m-am întrebat dacă nu ar fi interesant să-i urmăresc parcursul, traseul pe străzi – unde merge, ce are de făcut, de ce nu e aplecat de spate și nu se uită supărat la stropii de apă, de ce nu poartă umbrelă și nu se apără de ploaie, de ce este atât de neafectat față de toți ceilalți din jur.

Am pornit în urma sa, încercând să-mi potrivesc pasul după al lui, să îi copiez alura și să sper că poate starea lui de detașare m-ar putea cuceri și pe mine dacă i-aș imita întocmai toate gesturile. Nu am avut nicio revelație, nu mi s-a transmis nimic din ființa lui.

Am mers timp de o jumătate de oră prin ploaie, urmărindu-l cum cumpără un pachet de Pall Mall și apoi îndreptându-se cu același pas netulburat spre o bancă din parcul mare. M-am așezat în apropiere astfel încât să îl pot privi nestingherită în continuare. Stătea pur și simplu fără a avea o mină deosebită ori a părea să nutrească gânduri deosebite.

După aproximativ 15 minute mi-am scuturat genunchii de ploaie și m-am înțepenit în fața lui, bâiguind niște scuze penibile și aruncând între noi întrebarea „Cum puteți sta așa nepăsător în ploaia asta oribilă? De ce stați așa în ploaie?”

Nu am primit zâmbete cu subînțeles, nu a fost deranjat de intervenția mea, dar nici nu s-a grăbit să îmi răspundă. M-am trezit perorând fără pauze „Îmi-pot-imagina-că-vă-autopedepsiți-pentru-ceva-pot-crede-că-vă-supuneți-de-bună-voie-tirului-norilor-pentru-că-ați-greșit-cu-ceva-și-meritați-să-ispășiți-pot-să-presupun-că..”

M-a oprit scurt cu un „Nu, nu, nimic atât de complicat… Doar.. Știu că de atâtea ori urlu și mă cert cu Dumnezeu și îi spun că greșește, îl ameninț că nu mai am încredere în El.. Ei, mai are și El câte o zi proastă. Dacă El mă suportă pe mine, eu de ce să nu stau așa cu stoicism când are și El chef să tune și să fulgere?”

Răspunsul lui molcom, asumat într-o logică personală de netăgăduit m-a dezarmat și mi-a împrăștiat instantaneu toate presupunerile anterioare alambicate ori rigide și m-a redus la o tăcere previzibilă.

Am spus doar „Așa deci.. Mulțumesc.” și am plecat însoțită de noile mele gânduri.

Rain-Ariyaamo

Image source : http://goo.gl/hcZCKQ

Advertisements

Dilemă

E bine să nu te simți singur atunci când lumea întreagă ți se prăbușește în moalele capului și pământul îți fuge de sub picioare.

E o tristețe în minus. Nu ești singur. E bine. E încurajant, statornic, o mângâiere atunci când ți se pare că nu poți fi mângâiat nicicum.

E greu când nu ești singur în momentele în care nu-ți poți aduna gândurile pentru o frază coerentă. E dificil pentru că ești copleșit de responsabilitatea de a nu mai necăji și pe un altul, de chinul de a-ți ține prietenii aproape fără a-i împovăra cu propriile spaime și angoase.

E greu fără prieteni, e greu și cu ei. Mecanismul ființei umane ne complică din prima clipă orice situație.

N.P. – Banana Yoshimoto

De ce îmi place mie Banana Yoshimoto, această scriitoare controversată, și literatura scrisă de ea?

Pentru că nu face multe paranteze, nu are nevoie de introducere, e fantastică în timp ce e absolut banală și reușește să spună cele mai neașteptate lucruri în cele mai ciudate momente ale povestirii. Pentru că vorbește despre sensibilitate, telepatie, derivă, dar și despre personaje urmarite de obsesia morții, de ideea sinuciderii, de teama eșecului, de umbrele trecutului și de impasurile vieții. Pentru că nu are nici o porțiune de literatură pe care să o pot eticheta în plus.

Pentru că nu mizează pe volum, ci pe text răspicat. Pentru că nu pretinde și nici nu demască. Pentru că povestește.

Pentru că e foarte japoneză, iar asta mă cucerește întotdeauna.

Redau mai jos, sperând că nu încalc vreo lege a dreptului de autor, a interdicțiilor de reproducere a textelor ș.a.m.d., o serie de fragmente care mi-au reținut gândurile suficient de mult încât să doresc să le împărtășesc și altora:

„Am început să percep culori dincolo de fiecare cuvânt. /…/ ..cât de limitate sunt de fapt cuvintele. /…/ ..cuvinte, care se pierd imediat ce sunt rostite. Și care cuprind în același timp clipa și eternitatea.”

„Japoneza mi se pare cu adevărat o limbă surprinzătoare. /…/ limba asta îți pătrunde adânc în suflet.”

„Drumul de întoarcere mi se pare întotdeauna oarecum stânjenitor. Și trist.”

„Emana numai culori închise și era strivită de o existență pe care nici măcar ea nu o putea controla.”

„Oare cum o fi să trăiești într-o altă țară decât cea în care te-ai născut și ai crecsut? /…/ Oare te dizolvi în peisaj, ca orice alt personaj din povestea de acolo, sau rămâi mereu în suflet cu dorința de a te întoarce?”

„- Sincer, nu cred că ești făcută pentru traduceri. Nu ți se potrivesc.

– Știu asta, dar … de ce? Pentru că nu sunt îndeajuns de atentă la detalii?

– Cum să-ți spun… Nu că ești slabă, ești doar prea amabilă. Te lași prinsă de text de fiecare dată, nu-i așa?

/…/

– Dacă te implici prea mult într-o carte, e greu să o traduci.”

„Probabil trebuie să îți folosești puținc orpul ca să îți poți relaxa mintea… Evident, se prea poate ca doar eu să gândesc așa. Acum, am ajuns să îmi doresc o lume diferită și de lumea din ceea ce trtaduc, și de realitate. O lume fără nici o poveste.”

„Eu nu înțeleg deloc Japonia, e atâta ordine aici, binele și răul sunt aceleași concepte pentru toată lumea… Tuturor le pasă ce gândesc ceilalți despre ei, și totuși, întâlnești o grămadă de perverși prin trenuri, iar în clipa următoare dai peste o bătrânică atât de amabilă încât te înspăimântă și te face să plângi.”

„..trecuse încă o zi în care participasem și eu la existența speciei umane..”

NP Banana Yoshimoto

Cartea are în prezent cel mai bun preț pe site-ul Elefant, respectiv 10 Lei. Mai ieftin decât un pachet de țigări!

http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-contemporana/n-p-9842.html

Au înnebunit cu toții!

Doar mie mi se pare deplasat să găsești în magazine raioane special amenajate pentru decorațiuni și obiecte specifice Crăciunului?!?! În data de 13 octombrie am avut surpriza de a mă poticni într-un hipermarket (nu dau nume pentru că sunt sigură că situația e acceași în toate) de rafturi apărute peste noapte, înțesate cu globuri, instalații de pom și beteală pentru Crăciun. Am stat preț de o secundă în cumpănă dacă s-a întâmplat vreo ciudată trecere a timpului și dacă suntem cumva în decembrie.
După rafturile debordând de culorile și mirosul Crăciunului, m-am împiedicat de raionul cu decorațiuni și obiecte tematice pentru Halloween.
Încep să cred că de la anul o să fim într-o permanentă sărbătoare din care nimeni nu mai poate înțelege nimic. Un An Nou-Paști-Rusalii-Halloween-Crăciun lungit și extins pe 365 zile, fără noimă, fără iz de sacralitate ori farmec.
Și toată această strălucire organizată comercial pe sărbători care urmează, înghesuită ostentativ cu mult prea mult timp înainte de data la care se vor petrece mă întristează peste măsură.

 

Am conturat un chestionar mai jos, unde se pot bifa mai multe variante de raspuns de catre acelasi respondent, doar pentru ca sunt curioasa sa aflu daca si altii gandesc ca mine sau daca sunt de una singura in mirarea mea revoltata.

Constatare

Când ești furios, nedreptățit, în defensivă sau foarte mândru te referi la copilul tău cu „fiul meu” sau „fiica mea”.

Când ești trist, copilul îți suferă și atunci când ești drăgăstos, copilul este desemnat prin diminutive, prin vorbe de alint sau prin sintagme înduioșătoare gen „puiul de om”. 

Ciudat cum suferința și iubirea tind să aducă la suprafață aceleași cuvinte, ca și când o unică și constantă coardă sufletească ar percepe ambele atingeri.

ImageImage source : http://goo.gl/S829Ip

 

Constanță

Când mă simt bine îmi place să citesc. Când mă simt tristă îmi place să am o lumânare parfumată aprinsa și să citesc. Când sunt îndragostită îmi place să scriu scrisori și să citesc. Când sunt fericită îmi place să mănânc înghețată în timp ce citesc. Când mă simt singură îmi place să fumez și să citesc. Când îmi place un parc, mă așez pe o bancă la umbră, cu picioarele la soare și citesc. Când mă simt trădată, îmi place să plâng și să citesc. Când mă simt mamă îmi place să stau alături de copilul meu și să-i citesc. Când mă simt bătrână îmi place să citesc ce-am scris când mă consideram tânără. Când sunt melancolică îmi place să citesc scrisori primite, selectate aleator din dosare și cutii prăfuite. Când îmi e dor de fratele meu de cruce îmi place să-mi citesc gândurile pe care le notam când îi vegheam somnul, noaptea în spital. Când sunt superstițioasă îmi place să citesc în stele, în palmă și în cărți. Iar când îmi dau seama că viața e uneori o glumă proastă, îmi place să mă citesc pe mine ca pe-o carte scrisă pentru amuzamentul altcuiva.