Link

Sibiul – 33 de premiere istorice

O prezentare a detaliilor istorice care transformă Sibiul într-un oraș special

http://www.worldwideromania.com/2016/02/06/cele-33-de-premiere-istorice-care-au-facut-ca-sibiul-sa-fie-unic/

Advertisements

Stop and check

I consider myself a good listener. I believe that people can find it easy to talk to me and that I have the patience to listen to their troubles, stories or life experiences. It is not only my family members and friends who have shared secrets and personal history with me. There have been cashiers in train stations and ticket clerks, people I’ve met on trips or sat next to at wedding tables and they all managed to squeeze in some details about their life and spirit that made me feel as if I was allowed to hear the whispers one dares tell only the wind gods. I have also felt responsible for always giving a reply according to the story received. People usually need to be comforted or approved or simply held by the hand when they sob over their own past. However, I have always felt compelled to say somethig in return. I always found myself proposing solutions, advising or making a comment made to soothe. I wrote letters in answer to complaints or experiences heard over the phone. I said congratulations when I believed that is what people deserved and I joined them in cursing and swearing when that was required to release tension and clear the air.

I have always felt proud that people showed confidence in me, that I was trusted with dark, dangerous, silly or sad secrets. i felt as if I was an angel-chosen guardian of secret lives.

Until today I thought this was part of an unmentionable selfishness that allowed me to feel important and special. I thought I was doing myself a fevour by accepting and encouraging people to keep telling their stories. I was afraid that sometimes I was just absorbing perspectives and potential personas. I had begun to feel hammered down by beliefs that I was adding alternate lives to my own, trying to enrich the one-life option given by divinity.

Today, however, I sensed that it is all due to a pleasure of feeling useful, necessary, of enjoying a special status. I realised that seeing a smile after a sad story is what makes my day. I simply like helping others, I only like the fact that by offering time from my own life I can improve and brighten the life of another. It’s wonderful satisfaction the one I find when I am thanked and told that I matter.

Image

Thoughts on friendship and acceptance

I couldn’t give a frack about Halloween.

It’s not one of my holidays, it’s never on my special days list.

This year however, I started thinking of a friend who lives abroad. For years now. We rarely speak now and she seldom has time to write back. Her messages are usually short and simply a paraphrase of `still alive but very busy`. I dislike the popularity that Halloween has achieved in Romania. As I was thinking of my friend however, I realised I’d have nothing against her celebrating this holiday over there where she transferred her entire life. I also realised I might enjoy going out in a costume myself if we were both together at a party overseas. I realised I just reject Romanian Halloween in Romania.

As my son received a unique gift when my friend was last at home, I decided to honour it today as it rightfully deserves, for it was brought with the most sincere cheerfulness and playfulness and I want to make sure she knows it was welcomed with the joy and bright heart she’d hoped.

Here’s to you, my friend, a Halloween setting for a costumed Winnie-the-Pooh who travelled many miles and currently resides in Șelimbăr, Romania:

Image

1 septembrie aniversar

Calendaristic, a început toamna.

Sufletește a început perioada mea preferată.

Prima zi e o sărbătoare mai puțin luminoasă decât de obicei, decât acum 10 ani, dar e totuși sărbătoare în sufletul meu. Ziua de 1 este întotdeauna specială. Dar 1 septembrie era.. ziua lui. Iar asta face ca prima zi a toamnei să fie mereu un prilej de bucurie, de vesele și sonore amintiri, de gânduri, șoapte și rugăciuni către eterul unde sper să fie, către înaltul de unde sper că ne veghează.

E o zi pe care prefer să o petrec departe de casă, indiferent unde este casa (care la noi se schimbă de la an la an), în locuri colorate, în locuri care să-mi ofere ocazia de a mă pierde în gândurile mele. Uneori în mulțime te poți izola cel mai bine. Astăzi am avut parte de multe spații, de multe companii, de multe variante de izolare și ziua a curs lent, cristalin și bogată.

Mă gândesc acum la flori galbene, la narcise și frezii, la pescuit, la dealuri verzi și plimbări cu bicicleta, la catedra de unde nu l-am văzut vreodată predând (sigura franceză pe care o am în sânge e cea primită de la el), la Mureș, la vară, la dovleci sculptați și scrisul cu pietre pe garduri metalice, la cărțile pe care l-a copertat, la cele pe care le-a scris, la cântecele și romanțele pe care le cânta la chitară, la briceagurile din primul sertar al biroului, la tocurile și penițele din cutia de carton, la bancurile fără perdea pe care le spunea, la replica-semnal cu care ne înfrâna din a colinda nemelodios la nesfârșit, la cărțuliile franțuzești de buzunar pe care nu aveam voie să le extrag din raft ori să le frunzăresc, la plăcile de pick-up pe care îmi plăcea să le ascultăm împreună, la povestea care începea cu „Luna atârna în plop ca o portocală”, la discuțiile noastre fără prea multe cuvinte din cămăruța albastră de lângă Alba Iulia, la…

…la o viață de om – a mea – trăită aproape de el, la o viață de om în care mi se pare că nu l-am cunoscut suficient.. Mă gândesc adesea că poate n-am aflat niciodată esențialul, dacă imaginea mea e cea adevărată ori cea modificată de sentimentele de iubire și admirație pe care le nutream față de el. Dar, de obicei ajung mereu la concluzia că am știut fix ceea ce trebuia să știu, că ceea ce am văzut eu e ceea ce contează cu adevărat, că posibilele detalii de principiu care mi-au scăpat nu formau chintesența omului care a fost.

Simt o melancolie veselă, aceea pe care numai cel rămas în urmă o poate simți atunci când trecutul e permanent suprapus prezentului, înfrumusețând și îmbogățind experiența clipei. Aștept mereu o confirmare – un glas, un vis, o prezență, o umbră, acel ceva care să mă asigure că totul există, se continuă, dăinuiește…

person-floating-towards-bright-light_i-G-28-2897-9QYPD00ZImage source :

http://imgc.artprintimages.com/images/art-print/person-floating-towards-bright-light_i-G-28-2897-9QYPD00Z.jpg