Fobie

Nu pot lucra dacă în încăpere există un dulap cu ușile deschise. Nu pot adormi dacă în cameră există un dulap rămas deschis. Dacă ușile sunt întredeschise, dorm rău. Mă zvârcolesc și transpir.

Nălucile zilelor care ar fi putut să fie sau, mai rău, care ar putea fi mă chinuie prin imaginea hainelor care ar fi putut fi sau ar putea fi purtate. Bluze negre dacă cineva …. Rochia preferată care nu mă mai cuprinde. Pantalonii pătați ai copilului pe care oricând s-ar putea vărsa ceva fierbinte când el îi îmbracă și aleargă prin casă. Cămașa pe care de regulă o poartă soțul meu când ……. Tricoul acela pe care dacă atunci nu l-aș fi comandat online …… Ca niște spectre cu esență vestimentară, multi- sau monocoloră, mă pândesc dintre uși, cu șoaptele lor înspăimântătoare, devenind tot mai întunecate și mai amenințătoare pe măsură ce luna scânteiază mai puternic pe cer.

Dacă atunci nu aș fi purtat rochia verde, ci aș fi fost cu totul altfel îmbrăcată, poate întâlnirea ar fi decurs altfel –  fără să mă agăț de fotoliul din ratan, fără să mă aplec nervoasă, fără să înjur iar el să audă …… Un altfel care ar fi putut de o mie de ori să fie dar care nu a fost. Și nici nu mai poate fi.

O permanentă realitate alternativă care se zgâiește la mine dintre rafturi, spânzurată de umerașe, cu fețe șifonate ori netede, cu multe și multe rânduri de măști și nasturi.

Nu pot face nimic înainte să închid orice dulap care există într-o încăpere în care urmează să stau.

mama-5

Image source : https://goo.gl/fTr8gd

Cred ca ceva apasa si turteste casa.

Perdelele si geamurile sunt curbate spre exterior. Camera devine convexa si ma intreb daca nu o sa se sparga sticla in termopane. Dulapul se alungeste dureros. Oare nu o sa se deformeze hainele? Oglinda de pe usa se transforma in suprafata mata, inchisa la culoare. Doar 4 elemente raman neschimbate. Ora afisata de radioul cubic cu ceas. Afisaj si butoane de control digitale, o cutie plasticata ce indica ora 18:51.

De ce oare reprezentarea timpului e mai puternica decat cea a spatiului? Ne-am obisnuit sa ne personalizam spatiul insa timpul nu ne apartine. Nu-l putem nici macar inchiria. Timpul ramane o conventie impusa. Nu voi impune niciodata un minut personal de 83 de secunde, dar pot impune un zid gros de 83 cm daca imi doresc.

In spatiul nostru, in viata noastra, timpul ne ramane paralel. Timpul ne priveste cu indiferenta.

Ferestrele o sa pocneasca imediat.
Oare si patul in care zac fornaind si respirand cu dificultate a devenit concav?