Senzații. Inferențe. (in)Certitudini.

Mă uit la el și îmi spun „E același! E cel de ieri, dintotdeauna.” Surâd. E simplu să-l suprapun miliardelor de amintiri. Clipe peste clipe, expresii și evenimente.

Îl iau în brațe. Mi-l apropiu. Discret, îl miros. Adulmec precum un lup în crâng și verific dacă e același. În umori nu s-a schimbat nimic.

Îmi lipesc fața de urechea lui. E moale, fragilă, simpatică, puțin rece. Nu i-am mai văzut niciodată urechile așa. De regulă sunt la adăpostul unui șuvoi molcom de păr șaten-blonziu. Mi-e milă de ele acum. Parcă sunt expuse. Prea vizibile. Îi aparțin mai puțin. Aparțin un pic mai mult publicului. Un pic mai mult decât mi-ar fi plăcut mie.

Se întoarce; râde; îl gâdil. Se scutură de mine. Mă bucur că nu mă împinge. Se retrage treptat și își vede de mașinuțe, de joaca lui ba șoptită, ba trâmbițată. Îmi e drag, îl cunosc. Îi anticipez mișcările; replicile. Înțeleg ce vrea să cânte.

Mă ridic și mă așez lângă el pe podea. Are nevoie de ajutor la reparatul podului. Între pașii puțini dintre canapea și podea îl mângâi pe cap. Pe ceafă. Are părul mai aspru. Scurt. Îi simt oasele craniului și degetele mele sunt mai aproape de scalpul lui. Mai aproape decât oricând. Senzațiile pe care degetele mi le transmit mă înfioară. E prima dată când îl mângâi pe cap! Prima oară în viață!! E copilul meu, are 3 ani și 3 luni, dar de când l-am tuns parcă e alt omuleț. Atât de multe s-au schimbat. În timp record. Parcă am înlăturat un strat de protecție. Parcă i-am aruncat coconul ce-l proteja de .. nu știu de ce anume îl proteja, dar acum simt că e mai vulnerabil.

Ne jucăm împreună și mă liniștesc. Estimez riscurile noii situații. Sunt minime, totuși. Nimic nu mă conduce la îngrijorare. Sufetul meu începe să tresalte. O voce micuță, dar foarte stăpână pe sine răsună din interior: „Noi descoperiri de făcut!” A anticipat valul de entuziasm care clipocește peste cugetul meu – e o nouă etapă, vor fi noi expresii, noi ipostaze, o serie nouă de amintiri diferite. Un punct urmat de alt punct, de încă un punct, de o virgulă, de culoare, de exclamare și întrebări. E bine, e frumos, e inedit dar înnăscut.

hair-strandsImage source : http://goo.gl/dfwLXp

Ultima dorință

Mi-am trimis de multe ori sufletul în depărtări

și de fiecare dată s-a-ntors copleșit de albastrul din zări.

O dată, o singură dată, ai plecat tu cu el

și de-atunci îl caut mereu, rătăcesc prin castel,

castel ridicat din fire de nisip

pe care eu îl ocrotesc de vânt cu propriul chip.

Au trecut peste mine anii fără de număr, fără de nume

și vreau ca o singură dată în mine să mai răsune

orga tăcerii la care cântai

de fiecare dată cand prin mine priveai…

le-silence-de-la-neige-1916

—–

preluate în anii studenției de la un băiat care se visa poet, prelucrate versurile, modificate și vrăjite cu propriul spirit.. am pierdut sursa, am pierdut contactul cu trecutul, au rămas doar cuvintele..

—–

Image source : http://www.wikiart.org/en/fernand-khnopff/le-silence-de-la-neige-1916

 

 

Admirație tomnatecă

E o zi de octombrie încălzită frumos de soarele care luminează culorile toamnei și le înmoaie, le înveselește mai mult decât de obicei. Frunzele pe care le culeg de pe caldarâm sunt călduțe și parcă asprimea lor e compensată de căldura ce o rețin în fibrele istovite. Copacii foiesc arar și în depărtări se aud mieunături de pisoi mici și fragili, nechezat de cai invizibili și zumzăit de albine rătăcite, întârziate. 

Pe bănci zăresc oameni sfrijiți și încrețiți de ani, care moțăie liniștiți cu picioarele la soare, ridicând câte o sprânceană dacă sunt salutați de trecători, dar atât de departe de ceea ce-i înconjoară încât devin aproape invidioasă pe detașarea lor senină.

Pe străzi lumea e mai zâmbitoare, mai puțin grăbită și degajă o energie mai benefică față de zilele anterioare când aceleași personaje se frecau zorite de ziduri ca să te depășească mai în viteză. 

Florile sunt vizibil încurcate. Nu știu ce să mai facă sărmanele cu ultimele petale: să le scuture după cum porniseră săptămâna trecute sau să le mai răsfire o dată puternic, așa cum le dă ghes aerul de astăzi. Sunt astfel prinse în indecizie și se etalează ba vesele ba ofilite, ba mâncate de rugină, ba perfect conturate pe tulpină. Mă amuză debusolarea lor și profit de ultimele lor clipe de glorie. Sunt atât de frumoase în confuzia lor!

Răsfăț condiționat

Sunt mama unui copil de 2 ani. Împliniți. Și 2 luni. Nu prin asta mă definesc ca ființă, dar asta îmi ocupă cel mai mult timp din viață în prezent.
Mi-am petrecut toată ziua cu fiul meu. În casă și afară. În casă am întins plastelină americană pe biroul chinezesc al soțului meu și am pus magneți într-un buldozer de plastic, am dansat pe episodul 29 din seria Masha i Medved și pe cântecelul Wheels on the Bus, varianta cântată de Mother Goose Club, am văzut multe desene despre camioane, mașini și elicoptere, am colorat într-un caiet de desen și am răsfoit cărticele de copii cu poze mai reușite ori mai neinspirate, am oscilat între măscări, încruntături și zâmbete până copilul și-a mâncat porția de mâncare gătită și ne-am suportat reciproc, așa cum facem deja de peste 2 ani. Ne-am plimbat pe străzi neasfaltate și am lăsat micul pasionat de motoare să intre cu mașinuța în toate bălțile posibile și imposibile, m-am prefăcut concentrată la traficul din strada principală cât timp băiatul meu blonziu a cărat pumni de pietre mocirloase și le-a dat drumul în bălți a căror adâncime nu o putea ghici din pricina noroiului și am confirmat toate silabele lui exaltate depsre avioane, tractoare, pisici și dubițe.
Soțul meu și-a petrecut ziua vizionând documentare în cadrul Festivalului de Film Antropologic Astra din Sibiu și se delectează chiar în timp ce scriu cu o peliculă pe care cu siguranță mi-o va povesti mâine dacă va considera că merită discutată.
Unde intervine răsfățul în acest amalgam de activități ?! După ora 9 seara, când teroristul casei doarme liniștit, cu o mutriță inocentă și iubibilă, după ce am hăpăit în mari înghițituri o supă de roșii cu tăieței la plic și am mâncat niște biscuiți interziși cu ciocolată neagră. Am făcut o baie înspumată, scurtă dar parfumată, am deschis cartea începută ieri, am parcurs 2 pagini și .. am recurs la o pauză. Am desfăcut o sticlă de whiskey scoțian descoperită recent în vâltoarea unei curățenii generale, am sorbit la început sec, apoi i-am adăugat o doză de Cola, acel dușman al omului care mie îmi este absolut indispensabil, am mai citit 2 pagini și.. Înainte de a reveni la Kafka și ale lui Metamorfoze, m-am decis să fac publice obiceiurile simple care îmi aduc plăcere atunci când, în loc să spăl vase și biberoane, să strâng jucăriile împrăștiate pe covor și să pun baterii în trenulețul epuizat, ascult Bizet și îmi fac de cap în cel mai silențios și mai plăcut mod cu putință.
reader460

Image source : http://static.guim.co.uk/sys-images/Books/Pix/pictures/2008/01/04/reader460.jpg

Ineditul de septembrie

Fiul meu, în plimbarea lui pe ulița pe care locuim în satul Șelimbăr, astăzi la ore matinale, a ales să-și înghesuie pașii pe lângă un gard de sârmă. Și în mersul lui deloc echilibrat, a călcat pe o frunză de toamnă. Maronie, scorțoasă și restrânsă în sine. A pârâit când a fost fărâmițată de talpa lui mică, iar copilul meu… s-a speriat. Sunetul acesta al unei frunze care moare, ale cărei oase vegetale se rup sub piciorul lui, l-au speriat pe naivul care nu a mai avut percepții reale despre toamnă până la vârsta de doi ani.

Am râs când s-a speriat și mi-a sărit în brațe. În clipa aceea, timpul s-a oprit, totul a dispărut din jurul și dinăuntrul meu și a rămas doar mirarea aceea autentică și spaima de nefamiliar.

ImageImage source : http://goo.gl/hPTsgA