Dilemă nocturnă

Oare cum ar trebui să procedez: să iau anul 2014 foarte în serios sau să-l tratez puțin zeflemitor pentru că se află între 2013 și 2015, un an între alți ani?

Advertisements

Ne naștem sub imperiul cifrelor

Atunci când ai ținut jurnale o viață întreagă, e limpede că nașterea unui copil impune o serie nouă, dedicată și stufoasă de pagini de jurnal orientate pe această imensă bucată de suflet ce sporește permanent în corpul tău de mamă.

Răsfoind la întâmplare primul caiet în care copilul meu este abordat, întâi ca un gând, apoi ca un făt, iar în cele din urmă ca o ființă umană urlătoare și solicitantă, am constatat zâmbind că primul an din viața unui om este reprezentat și urmărit în cifre. Numere ce îți definesc persoana din toate punctele de vedere. Greutatea la naștere, lungimea, cantitatea de lapte de la o masă sau dintr-o zi întreagă, dimensiunea tălpii, circumferința capului, doza de medicament de la prima răceală, dimensiunea reacției pe coapsă după al doilea vaccin, orele dormite pe noapte, minutele de plimbare pe zi, lunile de viață marcate prin torturi mici și bucurie uriașă, sume cheltuite pentru scutece, mărimile hainelor cumpărate și purtate, numărul de vizitatori din prima săptămână acasă, ….. Lista este atât de lungă încât pare a nu se putea încheia niciodată decât prin omisiune sau convenabilul et caetera.

Multe din aceste repere încifrate prezintă interes nu doar pentru părintele care notează evoluția puiului de om, ci sunt urmărite și de către medicul pediatru, de bunicii eroului, de prieteni, de cei care fac comparații, de tot felul de persoane implicate mai mult sau mai puțin în viața noului-născut, iar cifrele acestea care rămân de la 0 la 9 pot bucura, înspăimânta ori flata, doar prin așezarea lor. 

Un copil care a scăzut peste 200 gr în maternitate aduce temeri în sufletul de mamă, o temperatură de 38,8°C poate invoca o panică teribilă în inima părinților iar o înălțime de 57 cm la 2 luni poate flata un părinte înalt care devine posesorul certitudinii că odrasla îi seamănă.

Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, punctele de referință devin tot mai puțin concise. Din al doilea an de viață deja, notațiile mele marchează cuvinte noi în vocabularul fiului meu, descrierile jocurilor preferate, ale privirilor și reacțiilor în diferite situații încep să se dezbrace de forma cifrelor și să aibă nevoie de cuvinte. Multe, mărunte și precise.

Mi se pare fermecător că evoluția ființei umane conduce de la cifre la cuvinte. De la cantitate și dimensiune la nuanță. Poate acest detaliu rezumă cel mai bine transformarea din primată în ființă umană.

Confesiuni în ceas de seară

Prefer să-mi fac prieteni cu același statut social. Nu din aceeași pătură socială, dar de același nivel. La care mă pot raporta ca egal.

Cei care îmi sunt inferiori mă fac să mă simt vinovat. Mă simt îndatorat față de cei care se află pe o treaptă (sau două sau zece) mai jos decât mine. Ca și cum le datorez mai mult decât respectul. Ca și cum le datorez ceva din ceea ce am eu. Ca și cum trebuie să mă justific. Să mă scuz pentru că îmi permit un concediu în plus pe an.

Cei care se află deasupra mea îmi provoacă un alt fel de sentiment de vinovăție. Mă simt vinovat fiindcă nu sunt dispus să muncesc mai mult și să mă supun unei doze mai mari de stres pentru a vedea mai mult din lumea care ne înconjoară. Îmi e comod statutul meu și mă simt vinovat că nu doresc cu adevărat să fac parte dintre cei care își permit o mașină mai scumpă, un concediu mai lung sau o casă care să nu fie închiriată.

Timiditatea naturii

Sunt multe tufe puternice de trandafiri pe drumul pe care îl parcurg zilnic. Tufe înalte, cu flori multe, cu boboci ce promit încă un rând de inflorescențe vesele înainte de prima zăpadă. Am început să le privesc cu ochi de îndrăgostit, nu doar să mă bucur pasiv de existența lor. Am observat de la o zi la alta cum le afectează soarele și ploile, care flori se scurtură primele și cum se ofilesc unele flori abia deschie, cu tristețe că nu au putut să-și atingă maximul de splendoare.

M-am uitat și astăzi la trandafirii galbeni, roz și albi: florile sunt rușinoase. Avea dreptate micul prinț. Sunt vanitoase și dure, dar sunt rușinoase. Toate crenguțele crescute anul acesta, toate frunzele apărute în această vară au o tentă de roșu. Sunt timide și se rușinează cât sunt foarte tinere, imediat după ce se desfac din tulpini, după ce frunzele își dezlipesc foile unele de altele și se descrețesc către soare. Vlăstarii anului 2013 sunt încă ruginii și numai la anul vor avea suficient de mult curaj încât să se alinieze verzi și fermi în continuarea trupului din care au crescut. Îmi sunt mai dragi trandafirii acum.

ImageImage source :

http://images2.layoutsparks.com/1/171450/fragile-lovely-rose-flower-31000.jpg