Elucidare

Într-o ploaie ternă, deasă, rece, sub un cer întunecat și anunțând o lungă zi friguroasă și posomorâtă, m-am trezit întrebându-mă obsesiv „De ce omul ăla cu jacheta galbenă merge așa agale, relaxat și senin prin ploaia asta groaznică?”

Mă obișnuisem să văd doar oameni în pas alert, grăbiți peste măsură, cu figuri schimonisite și expresii de dezgust întipărite pe față, cu atitudinea omului agasat și revoltat. Zărind acest domn care pășea normal, în ritm de promenadă, l-am etichetat automat „straniu”. Mi-a stârnit curiozitatea și m-am întrebat dacă nu ar fi interesant să-i urmăresc parcursul, traseul pe străzi – unde merge, ce are de făcut, de ce nu e aplecat de spate și nu se uită supărat la stropii de apă, de ce nu poartă umbrelă și nu se apără de ploaie, de ce este atât de neafectat față de toți ceilalți din jur.

Am pornit în urma sa, încercând să-mi potrivesc pasul după al lui, să îi copiez alura și să sper că poate starea lui de detașare m-ar putea cuceri și pe mine dacă i-aș imita întocmai toate gesturile. Nu am avut nicio revelație, nu mi s-a transmis nimic din ființa lui.

Am mers timp de o jumătate de oră prin ploaie, urmărindu-l cum cumpără un pachet de Pall Mall și apoi îndreptându-se cu același pas netulburat spre o bancă din parcul mare. M-am așezat în apropiere astfel încât să îl pot privi nestingherită în continuare. Stătea pur și simplu fără a avea o mină deosebită ori a părea să nutrească gânduri deosebite.

După aproximativ 15 minute mi-am scuturat genunchii de ploaie și m-am înțepenit în fața lui, bâiguind niște scuze penibile și aruncând între noi întrebarea „Cum puteți sta așa nepăsător în ploaia asta oribilă? De ce stați așa în ploaie?”

Nu am primit zâmbete cu subînțeles, nu a fost deranjat de intervenția mea, dar nici nu s-a grăbit să îmi răspundă. M-am trezit perorând fără pauze „Îmi-pot-imagina-că-vă-autopedepsiți-pentru-ceva-pot-crede-că-vă-supuneți-de-bună-voie-tirului-norilor-pentru-că-ați-greșit-cu-ceva-și-meritați-să-ispășiți-pot-să-presupun-că..”

M-a oprit scurt cu un „Nu, nu, nimic atât de complicat… Doar.. Știu că de atâtea ori urlu și mă cert cu Dumnezeu și îi spun că greșește, îl ameninț că nu mai am încredere în El.. Ei, mai are și El câte o zi proastă. Dacă El mă suportă pe mine, eu de ce să nu stau așa cu stoicism când are și El chef să tune și să fulgere?”

Răspunsul lui molcom, asumat într-o logică personală de netăgăduit m-a dezarmat și mi-a împrăștiat instantaneu toate presupunerile anterioare alambicate ori rigide și m-a redus la o tăcere previzibilă.

Am spus doar „Așa deci.. Mulțumesc.” și am plecat însoțită de noile mele gânduri.

Rain-Ariyaamo

Image source : http://goo.gl/hcZCKQ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s