O pâine

Oare ne-am obișnuit atât de mult să dăm peste incompetență la tot pasul încât să ne agaseze persoane anonime care refuză să facă o alegere personală?

Am cerut o pâine proaspătă. Desigur, mult prea vag. „Da’ de care mai exact vreți?” Vânzătoarea s-a oripilat efectiv – cu scuturat puternic de umeri, ce mai, toată ființa ei s-a prăbușit -, când am îndrăznit să zâmbesc sub enunțul „Alegeți dumneavoastră pentru mine; eu și-așa nu prea fac diferența între ele.” A răbufnit supărată „Da’ și eu de unde să știu ce vă place?!”

Reflexul a fost să declanșez o tiradă explicativă.. nu solicitasem să-mi ghicească vreun gând, să-mi identifice plăcerile culinare, nu cerusem de fapt o pâine care să-mi placă, ci una oarecare din raft care să nu fie învechită. Aș fi putut să continuu menționând că eu oricum nu văd până la etajeră ca să pot citi ce scrie pe etichete, că nu cunosc toate tipurile de pâine de aoclo, că prețurile oricum nu sunt afișate, că nu mă interesează ce anume conține pâinea, cum este preparată, cât de arsă coaja sau cine a livrat-o. Mi-am dat seama că ar fi durat prea mult și nu ar fi rezolvat problema, așadar, am inspirat adânc și am încercat încă o dată „Alegeți pâinea pe care o preferați dumeavoastră; ce vă luați pentru acasă.” Inutil bănuiesc să completez că nu a fost răspunsul optim. Am fost dur apostrofată „Poate nu vă place ce-mi place mie, așa că spuneți dacă vreți mare, mică, franzela, cu cartofi sau pe vatră..” Mi-am înghițit replica inițială pe care creierul meu o formulase și am făcut uz de singurul gest de care am fost în stare.

Mi-am îndreptat arătătorul stâng către unul dintre rafturi și am spus răspicat „Una de-aia!” Simulacrul a funcționat, neindicând realmente un tip de pâine propriu-zis, ci doar nivelul de unde să fie extrasă. Răsuflând ușurată că nu fusese împovărată cu o alegere pentru un terț, vânzătoarea mi-a dat una dintre cele 5 feluri de pâine de pe raft, comentând „Asta e de-aia cu cartofi, da’ e bătută, n-are coajă de-aia lucioasă. E bună?” Mi-am înghițit și ultima replică pe care aveam de gând s-o mai vociferez mental în incinta magazinului („Dacă mă lăsați să mușc din ea vă spun dacă e bună!”), am întins banii zâmbind „Mulțumesc, poftiți.” și am așteptat restul fără a ști cât costă pâinea.

Probabil e obositor să alegi în locul altcuiva, probabil presupune o copleșitoare responsabilitate în cele mai multe din cazuri; dar când nu există prefigurată eventualitatea reproșului, când îți e lasă libertatea de a face o alegere fără a suporta vreun soi de consecințe.. de ce oare am ajuns să ne temem atât de mult încât să nu mai putem fi fermi în asumarea unei poziții oarecare?!

Bread-RollsImage source : http://goo.gl/BGisfC

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s