Yasunari Kawabata – Lacul

Pe Yasunari Kawabata l-am descoperit în timpul studenției, la Cluj, citind trei apariții din 2004 ale Colecției Cartea de pe noptieră de la Editura Humanitas: O mie de cocoriVuietul muntelui și Frumusețe si întristare. Nu pot spune în schimb că l-am iubit. I-am iubit de la prima carte pe Kobo Abe, Natsume Soseki, Matsuo Basho, Yasushi Inoue, akira Yoshimura, Ryu Murakami, Banana Yoshimoto, Natsuo Kirino, Hiromi Kawakami.

De aproximativ 2 ani țin în bibliotecă acest roman, Lacul, din Colecția Raftul Denisei al aceleiași Edituri Humanitas, amânând lectura pentru a nu fi dezamăgită. Într-o perioadă din viața mea am cumpărat cărți premiate cu Nobelul pentru literatură, la recomandarea unei doamne importante din trecutul meu. Din păcate, n-am reușit să îndrăgesc aceste cărți evaluate atât de impozant și foarte puține mi-au rămas în suflet. Am citit în sfârșit și volumul asiatic, unde am descoperit că sunt incluse și nuvelele Brațul și Grabnic se va scurtura. Acest detaliu a fost o surpriză plăcută. Lectura Lacului în sine mi s-a părut incomodă, în pofida textului liric. Este o lume din care m-am grăbit să ies; am parcurs textul așteptând cu nerăbdare să închei acea bucată halucinantă și obositoare de literatură. Brațul în schimb a fost un fragment parcă prea puțin japonez, dar perfect din toate celelalte puncte de vedere. Are o notă uriasă de absurd, nuvela este suprarealistă, dar atât de frumos, de simplu și de convingător scrisă încât ajungi să crezi aievea că oamenii își pot împrumuta unii altora brațele și pot discuta cu părți ale corpului. Lumea acestor două opere literare conține multă ceață, o ceață în multe nuanțe, ce influențează viziunea și induce incertitudini legate de tot ceea ce se petrece. A doua povestire, concepută mai mult sub forma unui monolog dialogal, o discuție a omului cu propria conștiință, o voce care se dorește prozator-complice-autor-martor și care meditează despre viețile curmate stupid, prea simplu, despre frumusețea oamenilor care nu are puterea de a domina destinul. Această nuvelă mi s-a părut și ea obositoare și ușor agasantă – probabil așa se și dorea de către autorul ei – prin repetarea maniacală a anumitor pasaje, sintagme, frânturi de fraze.

Am identificat angoasă, psihoză, durere, frumusețe, exasperare, singurătate, rătăcire, reverie, melancolie, anamneză. L-am găsit pe Kafka printre rânduri și chiar pe Dostoievski și Cărtărescu, într-atât de postmodern ajunge pe alocuri textul lui Kawabata scris în 1964. Nu, nu m-a dezamăgit, m-a surprins, m-a impresionat, m-a frapat. Îl recomand celor care nu iubesc exclusiv literatura clasică.Lacul

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s