Admirație tomnatecă

E o zi de octombrie încălzită frumos de soarele care luminează culorile toamnei și le înmoaie, le înveselește mai mult decât de obicei. Frunzele pe care le culeg de pe caldarâm sunt călduțe și parcă asprimea lor e compensată de căldura ce o rețin în fibrele istovite. Copacii foiesc arar și în depărtări se aud mieunături de pisoi mici și fragili, nechezat de cai invizibili și zumzăit de albine rătăcite, întârziate. 

Pe bănci zăresc oameni sfrijiți și încrețiți de ani, care moțăie liniștiți cu picioarele la soare, ridicând câte o sprânceană dacă sunt salutați de trecători, dar atât de departe de ceea ce-i înconjoară încât devin aproape invidioasă pe detașarea lor senină.

Pe străzi lumea e mai zâmbitoare, mai puțin grăbită și degajă o energie mai benefică față de zilele anterioare când aceleași personaje se frecau zorite de ziduri ca să te depășească mai în viteză. 

Florile sunt vizibil încurcate. Nu știu ce să mai facă sărmanele cu ultimele petale: să le scuture după cum porniseră săptămâna trecute sau să le mai răsfire o dată puternic, așa cum le dă ghes aerul de astăzi. Sunt astfel prinse în indecizie și se etalează ba vesele ba ofilite, ba mâncate de rugină, ba perfect conturate pe tulpină. Mă amuză debusolarea lor și profit de ultimele lor clipe de glorie. Sunt atât de frumoase în confuzia lor!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s