Atunci si acum

Acum câțiva ani am scris un text. S-au oripilat mulți dintre cunoscuți, chiar și membri ai familiei mele. Citind astăzi Cioran, am dat peste un fragment care mi-a adus în prezent gândurile din trecut. Le reiau, după ce îl citesc pe Dl. Cioran:

Eram singur în cimitirul care domina satul, când a intrat în el o femeie însărcinată. Am ieșit imediat, ca să nu trebuiască s-o privesc de aproape pe acea purtătoare de cadavru, nici să meditez asupra contrastului dintre un pântece agresiv și mormintele modeste, dintre o făgăduială înșelătoare și finalul oricărei făgăduieli.

———————

În sala de așteptare a unei clinici, însoțindu-mi bunica la un control, privind în jur, sesizez un număr considerabil de femei însărcinate. Poate numărul nu e mare, dar par multe. Oricum, ocupă mult spațiu.

Scaunele, fotoliile și banchetele gem de greutatea sufletelor care alternează emoții tăinuite, gânduri și temeri, speranțe și proteste, reacții și presiuni.

Privind aceste femei ce poartă o etichetă de „femei în așteptare” (parafrazând eufemismul expecting ladies), în minte mi se conturează brusc și dureros o imagine deloc flatantă: un șir de văcuțe aliniate într-un grajd generos, așteptând controlul veterinarului.

Clipind repede peste imaginea din imaginație, am scrutat restul persoanelor din sala de așteptare. Suferinzi, bolnavi, oameni împovărați de gânduri, de dureri și lipsiți de zâmbet. Mi s-au părut brusc mai frumoși, mai interesanți, mai demni. Nu-și purtau la vedere rănile, bolile, starea, condiția. Pentru a-i descoperi se impunea un dialog. Se impunea o comunicare verbală și o scanare imagistică. Toate purtătoarele de burtici își păstrau la vedere motivul vizitei. Erau ușor de identificat, de izolat în mulțime, de anticipat în mentalul colectiv. 

Brusc mi s-a părut trist faptul că femeile sunt construite astfel încât să treacă printr-o condiție atât de transparentă. Umilitor. Nu ne naștem egali. Brusc, o boală a ficatului mi s-a părut mai fascinantă decât o sarcină în trimestrul 3. Mi-am conștientizat respectul pentru cei ce-și purtau mut și intim organismul. Am urât preț de câteva minute acel stigmat și acea evidență a sarcinii. Boala, prin subtilitatea ei are o notă de frumusețe, de atracție. Dramatism neașteptat.

În secunda următoare m-am bucurat că nu funcționează telepatia. Acele femei zâmbitoare și convinse de farmecul stării lor, mi-ar fi căutat carotida dacă mi-ar fi cunoscut gândurile, Aș fi putut deveni titlul vreunui tabloid de duzină „14 femei însărcinate au masacrat, aparent fără motiv, un aparținător în sala de așteptare a clinicii Z din Sibiu”.

———————

Acum privesc prin ochii femeii care a trecut foarte lin printr-o sarcină, foarte lejer printr-o cezariană și a devenit mama unui copil pe care îl vede (desigur) cel mai frumos și mai sclipitor de pe planetă. Am beneficiat de avantajele perioadei (lungi, cu noroc, de 9 luni) de sarcină și am râs tot timpul, am fost fericită după ce mi-am depășit toate oscilațiile dintre revoltă, groază și încântare. În continuare mi se pare nedemn să ai un burdihan imens la vedere și să fii din start tratat într-un anume mod pentru că acel detaliu este atât de vizibil încât e imposibil să-l ignori. Toată experiența spitalului, a controalelor și a aspectului medical îmi stăruie în continuare neplăcut fizic și psihic în minte. Nu retrag nimic din cele gândite în trecut și.. în continuare mi se pare că suntem de blamat pentru faptul că aducem pe lume suflete pe care nu le putem întreba dacă vor să fie aduse aici, unde noi nu suntem mulțumiți de ce dispunem și de ce suntem capabili. Nu știu dacă avem dreptul să invocăm prezența unei alte ființe umane atâta timp cât nu am descoperit sensul vieții, atâta timp cât viața culimnează cu moartea și totul pare lipsit de finalitate logică, optimistă… În continuare mă întreb dacă într-o zi copilul meu nu mă va urî pentru că am hotărât să provoc cerurile și să-l doresc în familia mea.. În continuare mi se pare că toate gândurile unei femei gravide sunt identificabile fără a schimba măcar o vorbă cu cea în cauză, în timp ce un bolnav de cancer are atâtea secrete de împărtășit…

Cu toate acestea, prefer să văd femei rotunde zâmbind și nu oameni bolnavi, deși nu am tentația de a mângâia vreo burtică vreodată și nici nu vreau să mă apropiu prea mult de un bolnav terminal, asumându-mi riscul de a rămâne departe de cele mai mari secrete ale existenței..

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s