Un impas

Incapacitatea de acțiune. Fără a avea vreun handicap ori vreun motiv obiectiv, te trezești pur și simplu în imposibilitatea de a face ceva. De a te apuca de ceva. În general mă apuc de foarte multe lucruri și le las pe rând neterminate. Știu mai apoi cum să reiau ițele încurcate pentru a reface ghemurile inițiale, pentru a finaliza ce întrerupsesem. Dar să fii incapabil de a face primul pas, te bălăcești într-o letargie în care nici gândurile nu-ți sunt cursive, în care nu ești leneș, dar nu găsești nici o motivație de urnire din amorțirea generală, aceasta este situația-limită pe care nu știi niciodată cum s-o abordezi pentru a o întoarce în favoarea ta.

Bănuiesc că sunt într-un fel de expectativă, dar nu sunt conștientă că aș aștepta ceva anume. Mușchii îmi sunt perfect funcționali, i-am testat, dar cugetul este cel profund afectat – atât de profund încât nu poate urmări sinapsele, nu poate asocia idei și nu poate duce la bun sfârșit un banal exercițiu logic.

De tâmpit, nu m-am tâmpit, alții au testat aspectul, dar nu identific rațiunea în a parcurge un traseu, care oricât de interesant pare, odată încheiat și-a demontat fundamentul, și-a devorat sensul. E o viață în cerc, o viață care merită puțină inerție pentru a nu mai simți că mă rotesc în gol.

Image

 

Image source : http://www.pemberton.com/wp-content/uploads/2010/09/BusinessInterruption.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s