Yesterday is history..

Am auzit astăzi la radio o voce spunând ceva într-un ton profund și, ciulindu-mi urechile am reușit să disting deasupra traficului, aerului condiționar și melodiei urlate de jucăria copilului, următoarele cuvinte:

 

Yesterday is history. Tomorrow is a mystery. Today is a gift. That’s why it is called the present.

 

Am căutat acum seara și am aflat că e un fragment dintr-un discurs ținut de Eleanor Roosevelt. Mi-a plăcut în primă fază faptul că e un gând al unei femei. Apoi mi-a plăcut același lucru care mi-a atras atenția prima dată: TODAY IS A GIFT. Mi-am amintit de vremea când mă trezeam dimineața și singurul motiv pentru care eram veselă și energică era tocmai faptul că am mai primit o zi, o zi de trăit, o zi numai a mea, o zi pentru mine, trimisă special și oferită în dar.

Mi-am amintit apoi de rugile fierbinți și speriate șoptite ca elevă – prin clasa a șaptea – atunci când simțeam prea presantă viața pe care se așteptau ceilalți s-o am: mă rugam să mor pe la 20 de ani, înainte să apuc să aleg un drum propriu-zis, înainte să apuc să dezamăgesc, înainte să apuc să fac oamenii dragi nefericiți. Mi-am amintit că fiecare în parte își dorea ceva pentru și de la mine, fiecare membru al familiei avea așteptări și gânduri, iar eu eram doar cocoșată de responsabilitatea de a-i mulțumi pe toți. Am cerut în repetate rânduri să nu fiu lăsată să apuc acea vârstă la care voi aduce neplăceri și nemulțumiri – pentru că știam că va veni acea vârstă și că nu-i voi putea mulțumi pe toți. Mă temeam că nu voi putea mulțumi pe nimeni. Mă temeam de propria decădere, de propriul insucces. Eram lașă. Știam că cei care pier de tineri sunt prețuiți și jeliți. Știam că oamenii își pot continua visul personal nestingheriți fiindcă oricum nu se va mai întâmpla nimic real și fiecare și-ar fi dus firul poveștii imaginare despre cum aș fi făcut eu și cum aș fi zis eu una ori alta. 

Mi-am amintit apoi că am apucat vârsta de 20 ani, atunci când viața ți se pare atât de bogată în trăiri și aventuri încât nu-ți vine să renunți la ea nici în cele mai acute clipe de suferință. Pentru că și suferința este un sentiment extrem pe care îl prețuim și îl exploatăm cât putem. Ne afundăm în propriile tenebre, durerea ne iese prin toți porii și atunci ne percem drept deosebiți pentru faptul că putem trăi senzații și sentimente atât de puternice, de acaparatoare, de absolute. Mi-am amintit cum am mulțumit Cerului că nu m-a ascultat și că m-a lăsat să văd mai departe viața alături de cei pe care i-am dezamăgit ori bucurat. Mi-am dat seama că bune și rele, suma lucrurilor este un total echilibrat, viu și în permanentă schimbare. Ceea ce duci în amintiri, în jurnale și bloguri reprezintă istoria te personală. Și istoria fiecăruia alăturată una lângă sau după alta formează istoria omenirii. 

După ce emoțiile s-au disipat și mi-am dat seama că pragul de 20 de ani a trecut și mi s-a acordat o nouă și o nouă zi, atunci mi-am dat seama ce mare este darul fiecărei clipe, fiecărui gând întrezărit, chiar dacă dispărut înainte de a fi conștientizat. 

Acum mi-am dat seama că omul controlează atât de puțin încât și prezentul i se sustrage de multe ori. Avem această clipă, care uite, deja a trecut, dar încă una și încă una în care apucăm să ne minunăm de cea dinainte, de cea care uite că tocmai trece.. Prezentul este cel al omului. Efemer, incert, colorat și viu..

Advertisements

One thought on “Yesterday is history..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s