Alter ego

Acum câteva zile m-a întrebat soțul meu ce plantă mi-aș dori să fiu dacă ar trebui să trăiesc în formă verde. Recunosc, m-am gândit din prima secundă al flori și din a doua secundă, răspunsul mi-a venit automat, ca și când ar fi fost dictat de ceva mai presus de reflex. Regina nopții.

Auzind răspunul meu nu s-a putut abține să nu arboreze un zâmbet ironic la adresa mea. Am perceput apostrofarea mută și m-am gândit să-i explic – acum și aici – motivul pentru care am ales această plantă. Mă reprezintă în opinia mea, nu prin trimiterea la regalitate ori prin noblețea pe care denumirea ei pare a o sugera, ci prin modul ei de trai: strălucește noaptea, când nu toată lumea o vede, uneori întunericul fiind atât de pătrunzător încât nu-i poți zări albul. Dar îi simți parfumul, îi percepi prezența și nu te lasă indiferent. Fie îți provoacă o reacție alergică, fie te irită prin mirosul mult prea puternic fie îți place, iar esența ei te captivează, fascinându-ți simțurile. Viața ei este destul de efemeră, momentele scurte în care își impune existența asupra celorlalți sunt puține și deși sufocante, de natură fulgurantă. De când a venit și până s-a dus ai și uitat cum se numește…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s