..de pe vremea cand filozofam..

Copiii vor în primul rând să ştie de unde provin.
Să ştie cum funcţionează fabrica care i-a produs pe ei.

Adulţii îşi continuă cercetarea originilor, atingând tabuu-ul divinităţii, sursa absolută.

Practic, de când începem să existăm încercăm să descoperim CUM DE EXISTĂM.

Unii consideră că e un mister ce trebuie propagat pentru a păstra farmecul vieţii înseşi, dar subiectul ne frământa continuu.

Femeile şi dorinţa inexplicabil de nebună de a-şi îndeplini capacitatea şi funcţia de procreare – the lengths they go to trying to get pregnant, the treatments and sacrifices they willingly undergo simply to create a new life, not guaranteed to be a perfect one – n-or fi tot efecte subconştiente ale aceleiaşi nevoi de a înţelege CUM-ul acela iniţial?
Poate căutând explicaţia biologica şi asistând la procedeul medical de a „prunci” îşi imaginează că pot dezlega misterul umanului.

Înainte de a fi sexuală, fiinţa umană este cercetătoare, aventuroasă – curioasă. Îşi exercită acel primar instinct al chestionării. Lucru înfăptuit şi de dihorii care întâi cercetează aerul în care s-au născut şi abia apoi încep să sugă şi să se înmulţească. Poate unica diferenţă între noi şi ei este faptul că pe noi ne interesează originea, prezentând o problemă complexa de logică şi filosofare, iar pe ei îi interesează doar aspectul util al cunoştinţelor de care depinde supravieţuirea.

Sau, poate aşa credem noi.

 

Probabil de aceea există încă atâtea teorii despre CE ESTE OMUL – fiecare implică un mod de existenţă ce duce la un anume tipar de apariţie a fiinţei.

Aristotel : Omul e o fiinţă socială.
=> Omul apare prin metoda darwiniană, în cadrul unei comunităţi care se dezvoltă mărindu-şi numărul membrilor prin contopire şi dialog.

Descartes : Omul e o fiinţă raţională.
=> Ca atare, trebuie să existe o cale perfect logică pentru a explica originile. Realizând în permanenţă ceea ce ne defineşte, ne frământăm încă asupra răspunsului întrebării esenţial umane.

Pascal : Omul este o funie peste o prăpastie.
=> La acest moment ne lipsesc încă verigile de legătură care ne fac posibila existenţa, definindu-ne astfel într-un absurd al definiţiei prin definiţie.

Blaga : Omul este o fiinţă culturală.
=> Mitologia şi basmele ne oferă o variantă auto-creată, o opţiune de a fiinţa conform unor criterii şi năzuinţe proprii. Refabricându-le cu fiecare generaţie, ne permitem o perpetuă reînnoire a entităţii, regenerând codul genetic al umanităţii.

 

Google şi gazetarii : Omenirea este o specie cafegioaică.
=> Cafeaua a devenit un mod universal de comunicare, omul încearcă o comunicare absolută – în simboluri şi limbaje lipsite de concret – sperând probabil sa regăsească particula atot-generatoare. Nu se mai poate trăi fără cafea. Nu putem începe ziua fără o cafea. Pe vremuri se începea cu o rugăciune sau o cruciuliţă discretă. Nu putem supravieţui fără electricitate. Omul este, în fine, religios. Credinţa, însă, se manifestă în moduri diferite. Cultura cafelei este devenirea unui nou tip de credinţă. Reprezintă practic aceleaşi valori: căldură, apropiere, bucurie şi desfătare cu o apelare simultană a tuturor simţurilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s