De ce particip la concerte

Aseara mi-am amintit de ce imi place sa merg la concerte, chiar daca nu sunt adevarat fan al celor care urca pe scena.

Mi-am amintit ce inseamna sa faci parte dintr-un puhoi de oameni, o masa care din cand in cand se misca ritmic, isi agita mainile in aer, urla pe refrenul invatat uneori ad hoc si savureaza acustica disponibila.

Mi-am amintit si ce ma enerveaza la concertele in aer deschis: mirosul de transpiratie si mirosul de bere, care se succed in valuri, persoanele care trec dintr-o parte in alta, frecandu-se de tine, impiedicandu-se de picioarele tale sau varsand o bautura lipicioasa pe tine tocmai atunci cand nu mai ai servetele ca sa te poti curata.

Fiecare neplacere isi are contrabalansul, prin fata ochilor si narilor se perinda persoane mai spalate ori mai parfumate, tinute mai atragatoare ori mai respingatoare si nu apuci sa fii suficient de mult revoltat de o priveliste pentru ca imediat globul ocular se indreapta spre ceva fermecator, iar simturile se accentueaza atunci cand repereaza acel ceva pozitiv care se iteste neanticipat.

Dar, farmecul unul concert live consta intr-o clipa. O singura clipa e suficient ca sa fii bucuros ca ai participat la eveniment.

Se gaseste o melodie, un vers, o replica, o imagine, un gest si in acel semn sufletul tau gaseste rezonanta pe care o cauta, glasul tau isi aduna curajul si porneste sa racneasca acele cateva versuri, corpul tau isi gaseste miscarile care-l fac sa resimta entuziasmul firesc si iti vine sa dansezi, sa canti, cu ochii inchisi, cu inima razand. Senzatia de eliberare ce te cuprinde si sentimentul ca te poti manifesta exact cum iti vine sunt acele efecte pe care le are un concert live asupra omului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s