Șocul electric

Dimineața mă trezesc ciripiturile vesele ale copilului și, cu mare greutate îmi ridic pleoapele îndreptându-mi țeasta către radioul cu ceas de lângă televizor – ceasul meu biologic îmi spune că e încă prea devreme pentru coborât din pat. Stupoare, ochii mei miopi nu disting nimic pe afișajul ceasului electronic. Insist și încerc să privesc ceasul afișat de receiverul Dolce, dar pe acela nu îl văd nici cu ochelari, așa că abandonez. Îmi rog soțul printre dinți să se uite el la ceas că eu nu văd nimic. Bolborosește ceva către mine și se întoarce pe partea cealaltă.

Îl imit, tristă că sunt și mai chioară decât ieri și mai puțin iubită de bărbat. Copilul e vesel, se joacă în pătuțul lui cu animalele de pluș și până nu are pretenții să ne implicăm în joaca lui, moțăim în continuare ascunși printre pernele încinse de căldura matinală de august.
După un timp, copilul ne avertizează prin sonorul mai puternic al vocalizelor că este totuși cazul să ne coborâm sacii de oase din pat și să intrăm în rutina zilei. Împing soțul din pat, conform obiceiului, și îi trasez indicații adormite: „Pornește televizorul până vii de la baie și spune-mi cât e ceasul.” Aveam în minte și un „te rog” scurt, dar n-am avut forța să-l pronunț, așa că mesajul a fost sec. Simt cum arcurile saltelei își modifică forma și cum pernele din partea lui de pat se ridică puțin mai sus, profit de spațiul nou creat în pat și mă lăfăi pe burtă, în poziția broscuță, uitându-mă cu ochi mijiți către copilul blonziu ce râde fericit că tatăl lui îi pasează una după alta cărticele, mașinuțe și noi jucării de pluș. Aud o voce înfundată care mă lămurește cu ora și cu problema mea tristă de vedere: „N-avem curent. Nu pot proni televizor. Nu știu nici cât e ceasul.”

Dimineața a continuat cu ritmul ei lent și călduț, cu mici poticniri în îndeplinirea obișnuințelor casei. „Nu-ți pot face cafea, pui drag, fiindcă fără curent nu merge aparatul.” „Nu facem cereale la copil pentru că durează prea mult fiertul de apă pe aragaz. Mănâncă măr ras cu banană și biscuite – răcoritor și bun.” „Nu putem porni nici mașina de vase, nici cea de haine, deși le-am pregătit pe ambele. Mai târziu cu munca atunci.” „Nu-i pot pune Shrek la copil – n-am curent pentru computer, tu n-ai desene animate pe laptop. Mi-e milă de el săracul, stă pe scaun frumos și-mi arată ce buton să apăs. Cum să-i explic treaba cu curentul electric?”
Odată soțul plecat la muncă, am exploatat existența pisicii în curte cât am putut: am hrănit-o de două ori, ne-am jucat cu ea până s-a refugiat în via vecinilor și am dat iarba găinilor vecinei. Ca să nu lenevim, am strâns rufele uscate de pe sforile din curte și am pornit în scurte plimbări prin sat, ba cu o mașinuță, ba cu alta, ba pe jos. Soarele nemilos ne-a încins creștelele lipsite de protecția vreunei pălării, dar am aflat un detaliu prețios: numai seara la 8 vom mai avea din nou curent electric. Șocul a venit în valuri, precum un cutremur cu replici: dacă nici alimentara de la colț nu are curent, nu putem bea cafea; dacă nu avem curent, nu avem nici apă caldă să-i facem funcțională piscina copilului din curte; fără curent o să rămân la un moment dat fără baterie la telefon; dacă nu avem azi curent, nu pot spăla nici hainele programate, nici călca tricourile pregătite, nici … Și una câte una, activitățile mele planificate pe ziua de astăzi se amânau pe mâine, ca într-un banc prost pe care nu-l pricepi bine și îți tot pică câte-o fisă și te apropii de poanta fără haz…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s