TIMPI

sunt incojurata de ceasuri, de calendare, de agende si de alte obiecte din plastic, lemn ori hartie care marcheaza fragmentarea timpului, a vietii. dintotdeauna m-am inconjurat de astfel de marcaje, de plannere si de structuri simetrice care sa-mi indice “pe ce lume sunt” desi eu nu stiu cum sa fac sa evadez mai mult din realitate.

oare de ce ne cramponam de timp? de data? de ora? trecand peste conventia necesara si viata organizata, de ce un om care e mereu paralel cu timpul simte totusi nevoia de a se inconjura de elemente concrete, de ajutoare si asistenti estetici dar care sa-i faramiteze continuul? de fapt, chiar daca pot spune “au tercut 7 ani de cand…” pentru mine e in secunda ce tocmai a pacanit in ceasul de perete, nu sunt 7 ani mari-si-lati, ci doar o clipa si toate senzatiile, toate gandurile imi revin vii si frematatoare in suflet. la fel cu orice clipa la care meditez. chiar si viitor imaginat il pot aduce in fata mea, in sinea mea intr-o bataie de gene. si atunci intreb.. de ce totusi imi stivuiesc pe birou calendare si ceasuri, imi inghesui pe rafturi alte si alte ceasuri si calendare si de ce imi lipesc pe usi calendare ordotoxe ori triptice ori cu peisaje din National Geographic?!

e lipsit de logica gestul meu care se contureaza imperios si permanent. nu ma pot lipsi de aceste mici separatoare ale zilelor si nu stiu daca asta e un semn bun ori daca e semn ca nu sunt cu nimic mai presus fata de toti ceilalti.

imi plac ceasurile. ca bijuterii, ca decoratiuni. imi plac pentru ca au un mecanism si pentru ca pot si sa ramana in urma dar si sa intarzie, imi plac pentru ca misca intr-un anume sens dar raman totusi in acelasi loc. la fel si eu. gandurile mele alearga sau zboara dar eu sunt tintuita pe un scaun fragil.

imi plac calendarele. de buzunar, de portofel, de birou, de perete, magnetice, personalizate ori imprimate de pe site-uri accesate o singura data in viata. imi plac pentru ca ele sunt absolut neputincioase. nu-mi pot impune ziua de marti si nici luna lui gerar atata timp cat eu nu mi le asum. daca eu nu aleg sa recunosc ca “Sunt in ziua de marti, 11 februarie 2013”, toata capacitatea lor de orientare si ghidare amuteste – degeaba exista repere marcate clar, sarbatori ingrosate sau luni pline prin agenda atata timp cat EU nu decid sa ma suprapun lor. daca nu dau pagina, daca nu marchez corect ziua.. pot foarte bine sa ma simt in 34-48-2084 si nimeni nu poate sa demonstreze ca eu as fi gresit cu ceva …. acolo ma aflu eu acum.

poate ca toate aceste impartitoare de timp, de timpuri si de timpi sunt doar stabilite pentru a putea fi sfidate, pentru a putea fi depasite si stapanite.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s